sábado, 12 de diciembre de 2009

O scrisoare din Spania..


Iubitilor...scrisoarea mea
să va găsească-n pace.
Pe-aici e vânt, nu-i vreme rea,
dar cred că se v-a face.

Să ştiti că-s şi-aici sărbători,
şi toţi se strâng pe-acasă,
dar nu-s colinde ca la noi
nici cozonaci pe masă.

Au trandafirii înfloriţi..
parca-ar vesti-nvierea...
dar n-au omătul de la noi,
şi nu-l vezi nicăierea...

în loc de plopii fără soţ,
le numeri palmierii.
şi parcă-ţi vine a zâmbi
când vezi bananierii,
rodind în luna lui Crăciun,
când s-a născut Prea Sfântul.
De parc-ar fi toamna la noi
şi-i plin de rod pământul.

Iar dacă Spania-i pe drept
a "soarelui răsare".
Atunci Crăciunu-i românesc,
s-o ştie fiecare!

Mă doare-n piept,
dar n-o sa plâng,
şi-asa mi-e dor de-acasă
şi de cârnaţii afumaţi
ce abureau pe masă.

Mi-e dor de tata colindând,
de mama cum frământă.
Aveam un prun bătrân la drum,
Nu stiu...rodeste încă?

Dar cel mai mult mie mi-e dor
să văd, o, dar-ar Sfântul,
cum fraţii şi părinţii mei,
încheie Legământul.

Dar uite, nu e nu´ştiu cât
şi-aşa mă bate gândul,
că-n primavara i-oi vedea
de-a´ngădui Prea Sfântul.

şi iar le-oi spune de Hristos,
de jertfa Ispăşirii...
Că încă nu s-au inventat
arginţii mântuirii.

ştiti? când m-aplec în rugăciuni,
Durerea ce m-apasă,
e că pe Calea lui Cristos,
prea mulţi fac cale-ntoarsă.

şi nici nu pot să va explic
cum simt dezamăgirea,
că unii pentru doi arginţi
îşi vând chiar mântuirea.

şi schimbă Legea lui Cristos,
şi sfinte legăminte,
doar pentru doi arginţi scârboşi
şi ciorbele de linte.

şi-adesea toţi cântăm în cor,
"osana, slavă, slavă! "
şi-acelasi buze mai apoi
sunt pline de otravă.

Cantam iubirea, că-i Crăciun,
Vestim al Lui Cuvânt, că-i Sfânt,
Si-n viaţă noi nu implinim
nici un cuvânt...

Mă doare-n piept,
si am să plâng
pe braţul Lui cel tare,
Că până se mai zice "AZi"
e har si e-ndurare.

...Nu mi-a spus nimeni să va scriu,
Ci doar melancolia,
ce cîteodata de Craciun
îmi fură bucuria.

Să va mângâie Dumnezeu,
că-i singurul ce poate,
s-aveti O NASTERE DIN NOU
mai la-nceput de toate.

Un An mai bun,
mai fericit,
cum n-ati mai avut încă,
şi-aşa cum nu v-a mai urat,
decât
Mariana Trîncă

domingo, 1 de noviembre de 2009

Rodind prin Duhul Sfânt iubirea


Ce rod aduci când toamna vieţii tale
îţi lasă pe cărare doar frunze ruginii?
şi ce-ar găsi drumeţul, cel obosit de cale,
De s-ar opri o clipă, spre a se odihni?

Găsi-va ramul verde, coroana rotunjită,
Făcând doar umbră deasă bătrânului pământ?
Iar rodul bun al faptei, îl va găsi-ntre ramuri,
Sau e doar o vorbă ca frunza dusă-n vânt?

Ai tu în viaţă rod iubirea?
E trăirea ta sfinţită,
Sau de-ngrijorarea vieţii
Eşti smochină stafidită?

ştii că seva ta se trage
Dintr-o viţă mai aleasă?
Rădăcina ta-i din Iuda.
Lasă rodul sfânt să crească!

Tu n-ai fost udat cu apă,
Ci cu sâgele Cel Sfant!
Roada ta-i zemoasă, coaptă...
E crescută din Cuvânt?

Cel flămând, sărman şi singur,
Se va duce săturat
şi va lăuda într-una
Rodul binecuvântat?

întristatul cel din lume
Va pleca voios, cântând
De la pomul vieţii tale,
Sau va merge blestemând?

şi văzând a tale roade,
Cel ce nu e mântuit
V-a tânji ca-n Viţa Sfântă
El să fie altoit?

Rodind prin Duhul Sfânt iubirea,
Nicicând nu ne-om lăsa cuprinşi
De ceea ce rodeşte firea
şi vom culege nemurirea,
Odată, sus, în Paradis!


- Mariana Trîncă -

martes, 8 de septiembre de 2009

E tot ce-ţi cer...


O , Doamne ajută-mă să nu mint atunci când spun
Că inima-n mâinile Tale mi-o pun,
Că pasul prin lume doar Tu mi-l conduci,
Iar eu las în urmă doar lacrimi şi cruci.

Să nu mint când spun cât de mult te iubesc
şi-n loc ca să iert, eu mai mult osândesc.
Să nu cânt din buze că Domnul e bun,
Iar inima mea să nu simtă ce spun.

Ajută-mă Doamne, să nu te transform
Din Prinţul Luminii în biet cerşetor.
şi-n loc să-ndrăznesc ca un fiu de-mpărat.
Aleg o roşcoavă şi-o haină de-argat.

Să nu mint, o Doamne, atunci când rostesc
C-o viaţă întreagă, dorind să-ţi slujesc,
Lăsat-am în mine deplin Voia Ta,
Răbdând talpa urii de lumea o vrea.

şi chiar şi bolnav şi sleit de puteri
Să las în viaţă adânci mângâieri
Să nu pot avea doar un ultim sărut
La fel ca şi-acela ce cândva te-a vândut.

Ajută-mă Doamne, să nu uit mereu
Că-n Mâna Ta sfântă, nimic nu-i prea greu
şi chiar dacă lumea-i pornită spre rău
Eu nu pot alege s-ocup locul Tău.



Mariana Trîncă

...